INCURSIUNE HIPNOTICĂ ÎN ARTĂ
partea a II-a
Oana Maria Popescu
2.6. Teatrul
Eugen Ionescu foloseşte propoziţii de genul „tavanul este sus”, „podeaua este jos”, de altfel inspirate dintr-un manual de limba engleză pentru începători, prin care captează atenţia publicului, tot aşa cum Erickson utilizează truismele în intervenţia hipnotică. În plus remarcăm în opera lui Ionescu discursuri de tip confuziv, în care de la un simplu cuvânt se detaliază până la absurd:
„Guturaiul. Cumnatul meu avea, pe linie paternă, un văr primar, al cărui unchi pe linie maternă avea un socru, al cărui bunic pe linie paternă se-nsurase în a doua căsătorie cu o tânără băştinaşă, al cărei frate întâlnise într-una din călătoriile sale o fată de care se-ndrăgostise şi cu care a avut un fiu, care s-a căsătorit cu o farmacistă curajoasă, care nu era altcineva decât nepoata unui subofiţer de marină din marina britanică şi al cărui tată adoptiv avea o mătuşă care vorbea curgător spaniola şi care era, poate, una dintre nepoatele unui inginer, mort de tânăr, nepot, la rândul lui, al unui proprietar de vie din care se obţinea un vin modest, dar care avea un văr de-al doilea, casnic, plutonier, al cărui fiu se însurase cu o fată tânără foarte frumoasă, divorţată, al cărei prim soţ era fiul unui patriot sincer, care s-a priceput să-şi crească una din fete în dorinţa de a face avere şi care a reuşit să se mărite cu un vânător, care-l cunoscuse pe Rotschild şi al cărui frate, după ce-şi schimbase de mai multe ori meseria, s-a căsătorit şi a avut o fiică, al cărei străbunic, pirpiriu, purta nişte ochelari pe care-i primise de la un văr de-al lui, cumnatul unui portughez, fiu natural al unui morar, nu prea sărac, al cărui frate de lapte luase de nevastă pe fiica unui fost medic de ţară, el însuşi frate de lapte cu fiul unui lăptar, la rândul lui fiul natural al unui alt medic de ţară, însurat de trei ori la rând, a cărui a treia soţie..era fiica celei mai bune moaşe din ţinut, şi care, văduvă de timpuriu, s-a remăritat cu un geamgiu plin de viaţă, care făcuse fiicei unui şef de gară un copil care s-a priceput să-şi croiască drum în viaţă.. şi al cărui tată a fost crescut în Canada de-o bătrână care era nepoata unui duhovnic, a cărui bunică făcea uneori iarna, ca toată lumea, guturai.”
Mai departe de teatrul convenţional, fie el şi teatru absurd, sau anti-piesă, cum o denumeşte Eugen Ionescu, se situează teatrul vizual modern.
2.6.1. Teatrul vizual modern
“Consecinţele personale şi sociale ale oricărui mediu- adică, a oricărei extensii a sinelui- rezultă din noua scală care este introdusă în viaţa noastră de fiecare extensie a sinelui.” (Marshall McLuhan).
Plecând de la acest concept, şi examinând principiile abstracte formale din pictură, fotografie şi sculptură, Laszlo Moholy-Nagy a realizat un nou fel de teatru, în care a sintetizat elemente spaţiale, de compoziţie, mişcare, sunet şi lumină în expresie artistică abstractă.
Este o reinterpretare a conceptului Wagnerian de “teatru total”.
În mod similar Robert Wilson, fiind pictor şi frustrat că imaginile din mintea sa erau mult mai bogate decât ceea ce putea transpune pe pânză, a “inventat” împreună cu colaboratorii săi un teatru muzical experienţial prin integrarea dramei non-narative, spectacolului scenic, muzicii, sunetului, tăcerii şi dansului.
Conceptul lui Wilson asupra teatrului vizual este suprarealist, cu evenimente scenice libere în timp şi spaţiu. Una din piesele sale, “Viaţa şi timpurile lui Siegmund Freud”, crează o experienţă intuitivă prin acţiunile sugestive, mişcarea lentă, repetitivă, şi textele lipsite de sens.
Spre deosebire de timpul liniar din teatrul tradiţional, interfaţa muzical-vizuală din teatrul lui Wilson permite minţii spectatorului să exploreze şi să participe liber.
Din acest punct de vedere teatrul total al lui Wilson este asemănător atât tehnicilor psihodramatice, cât şi hipnozei Ericksoniene.
Acelaşi model este utilizat de Wilson în piesa “Einstein pe plajă”, în care nu există o naraţiune liniară, libretul este înlocuit cu numărătoarea silabică, iar mica orchestră este plasată direct pe scenă.
Scena ca totalitate imaginată de Wilson este similară scenei văzute de Moreno, care o descria ca spaţiu de acţiune, ocupată de oamenii care îşi asumă roluri unul în relaţie cu celălalt. De fapt psihodrama stă la baza a ceea ce se numeşte Playback Theatre “inventat” de Johnathan Fox, care combină improvizaţiile teatrale, şi a Bibliodramei, o formă de psihodramă promovată de Peter Pitzele, care dă viaţă poveştilor din Biblie.
2.6.2. Pantomima
Trecând mai departe de cuvinte, şi oprindu-ne la mişcare, putem crea transa hipnotică prin patomimă, aflată la graniţa dintre teatru şi dans. Este un limbaj simplu de comunicare, prin gesturi sugestive, mimica feţei şi expresie corporală, în care nu se folosesc obiecte reale, ele fiind mimate.
Practic pantomima apelează la exerciţii de imaginaţie.
Mimarea acţiunilor îi ajută în special pe handicapaţii locomotor.
2.7. Dansul
În mod similar, cei ce nu aud ritmurile dansului, le trăiesc, le simt vibrând în corp, în mintea lor.
Comunicarea prin mişcare creşte conştienţa propriei persoane şi capacitatea de a interacţiona cu ceilalţi.
Schema corporală este unul din conceptele fundamentale în dezvoltarea umană.
Mişcarea împreună cu alţii, în acelaşi ritm, de obicei ajută la formarea relaţiilor.
Schidler (1950) definea schema corporală ca pe o imagine tridimensională a propriului nostru corp, pe care ne-o formăm în minte, felul în care ne percepem corpul. Fără schema corporală structurile psihice necesare reprezentării simbolice a altor lucruri nu se pot forma, atâta timp cât ele depind de achiziţiile anterioare.
Prin mişcare avem contact cu mediul, şi cu cât schema corporală este mai bine conturată, cu atât mai clară este şi diferenţierea de mediu şi de ceilalţi, iar schimbările semnificative care au loc la nivelul mişcării pot afecta funcţionarea globală.
Acesta este un concept folosit de medicina psihosomatică în sintagma “minte- corp”, arătând unitatea între somatic şi psihic.
Dansul participă la crearea acestei unităţi, pe de o parte prin mişcare şi pe de altă parte prin imaginea creată. Baletul este o formă de imagerie prin mişcare, scenă în care personajele prind viaţă în cadrul metaforic.
“ Spărgătorul de nuci” al lui Ceaikovski, bazat pe povestea lui Hoffman, este o metaforă în sine, întreaga acţiune, exprimată prin muzică şi dans având loc în interiorul unui vis.
Spărgătorul de nuci transformat în prinţ o duce pe Clara într-o călătorie în Tărâmul Zăpezii, ca într-o intervenţie hipnotică în care realizăm o călătorie în imaginar.
Un alt exemplu este baletul romatic “Giselle”, conceput de Teophile Gautier pe muzica lui Adolphe Adam, care ne duce într-o lume bântuită de suferinţă, dar şi de mister, la rândul său o poveste metaforică, în care, într-o pădure înconjurată de ceaţă dansează spiritele neliniştite ale mireselor abandonate.
Metafora este exprimată prin dans, iar în hipnoză “dansul transei” este o metaforă ce exemplifică dansul hipnotic interpersonal ce are loc între indivizi.
2.8. Muzica
Lawrence Layton este promotorul aşa-numitei “hipnoze de înalt impact”, o formă de hipnoză în care muzica şi tehnicile împrumutate din programarea neurolingvistică sunt folosite pentru a comunica cu inconştientul.
Muzica accesează multe părţi diferite ale creierului, fiind procesată de amigdală, parte a sistemului limbic, strâns asociată emoţiilor şi imageriei. Muzica, având un efect asemănător inducţiei de transă hipnotică, foloseşte tipare repetitive care favorizează dialogul cu mintea inconştientă.
Muzica controlează de exemplu frecvenţa cardiacă şi presiunea sangvină.
Muzica are capacitatea de a afecta schimbarea fizică, emoţională şi comportamentală.
Atunci când anumite tipuri de muzică sunt introduse în anumite momente în şedinţele hipnoterapeutice, clienţilor le creşte abilitatea de a face faţă problemelor cu care se confruntă.
Muzica este utilizată ca “ancoră hipnotică”. În multe filme de exemplu este utilizată ca mijloc de creştere a impactului acţiunii.
Ea este privită în multe culturi ca mijloc simbolic de comunicare şi expresie emoţională. Utilizarea unui anumit tip de muzică duce la anumite răspunsuri emoţionale, ce pot fi extrem de terapeutice.
Există o paralelă între muzică şi formele de gândire arhaică, la nivelul cel mai general muzica fiind paralelă cu formele de exprimare non-verbală. Acest nivel este comun tuturor culturilor muzicale şi similar schemelor corporale şi „formelor corporale de gândire ale copilului mic.” Din acest motiv muzica este atât de asemănătoare cu hipnoza: se înlătură barierele conştiente, pentru a favoriza tipare noi ale gândirii.
Răspunsul emoţional este evocat atât de versuri, cât şi de sunet, oamenii având tendinţa de a aplica versurile cântecului propriilor lor vieţi, rezonând cu cântecele care sunt reprezentări ale vieţii proprii.
Un exemplu elocvent este felul în care Johnathan Davis, membru al formaţiei Korn îşi descrie propria experienţă de abuz sexual în piesa “Daddy”:
“Ai violat! ( mă simt murdar),
A durut! ( ca şi copil),
Legat! ( “ eşti un băiat bun”),”…
şi aşa mai departe.
Astfel, muzica acţionează ca o metaforă sau o “poveste” hipnotică construită special pentru client, în care subconştientul poate descifra cuvinte, fraze şi contexte pe care conştientul nu le poate accesa.
Efectul muzicii este folosit în conjuncţie cu metafora “copilul interior” cu clienţii dependenţi de diferite substanţe. Piesa muzicală este ancora sentimentului identificat de client în regresia temporală. Este o tehnică care funcţionează foarte bine cu persoanele dependente de diferite substanţe.
Corpul şi creierul au propria lor “muzică”, iar hipnoza utilizează tehnici identice cu muzica pentru a aduce în scenă acelaşi principiu vindecător homeodinamic.
S-a constatat că muzica şi imageria pot contribui în egală măsură la îmbunătăţirea proprietăţilor sistemului imunitar şi metoda Bonny se bazează tocmai pe combinaţia dintre imageria ghidată şi muzică.
Forma abstractă a muzicii formeză un microcosmos, care are o structură corespondentă proceselor gândirii umane la metanivel. Muzica promovează şi generează materiale inconştiente, accelerând procesele simbolice.
2.8.1. Muzicalul “ Fantoma de la operă”- A.L. Weber
Efectul hipnotic al muzicii se datorează şi combinaţiei unice dintre vers şi sunet.
Aşa de exemplu, “Muzica nopţii“ este unul din cântecele muzicalului “Fantoma de la operă”, pe muzica lui Andrew Lloyd Weber şi versurile lui Charles Heart, în care, pe de o parte, versul este construit conform tiparelor hipnotice:
“ Lasă-ţi mintea
să înceapă o călătorie
într-o ciudată lume nouă!
Lasă toate gândurile
lumii
pe care le ştiai înainte!
Lasă-ţi sufletul
să te ducă
acolo unde doreşti să fii!”
Versurile lui Charles Heart au structură similară cu:
“Lasă-ţi deci inconştientul să aleagă pentru tine…din multitudinea amintirilor legate de succese,…de realizări,…pe aceea a cărei evocare să-ti fie cea mai utilă în confruntarea cu problema de acum…“
(metafora “ Întărirea eului”)
sau:
“Aşadar…lasă-te pur şi simplu…să atingi acea profunzime a transei…la care tocmai vei ajunge… “
(Inducţia O’Hanlon)
Pe de altă parte, schimbările de ritm, trecerea de la o cheie muzicală la alta, crează un tempo ce favorizează inducţia de transă, în mod similar modulaţiilor vocii în terapia Ericksoniană. Piesa “Muzica nopţii“ începe în cheia re major, continuă în mi major, şi apoi revine la re major, cu un semiton mai jos.
2.8.2.Hipnoza în muzică
Compozitorii formulează “poveşti non-lingvistice” ale experienţei proprii pe care le exprimă în compoziţie muzicală. Tiparele muzicii sunt analoge structurilor psihice umane utilizate în gestionarea lumii experienţiale.
Muzica activează şi promovează materialele inconştiente, accelerând procesele simbolice, prin faptul că este un “mod special de a ne juca cu sunetele”, care, luate separat, ar fi complet lipsite de interes.
Muzica şi hipnoza au mai mult de o singură similitudine. Sentimentele create de muzică sunt trăiri asemănătoare transei hipnotice. Distorsiunea timpului este un fenomen prezent în rândul celor ce sunt spectatorii unui concert, şi care subestimează timpul petrecut în audierea concertului; timpul trece foarte repede.
Este o situaţie similară celei din transa hipnotică, în care timpul real este perceput în mod diferit în transă, în sensul atât de contracţie, cât şi de dilatare.
“iar acum te voi lăsa să savurezi acest loc ştiind că ai la dispoziţie oricât timp hipnotic doreşti pentru a face aceasta…”
